Fig. 1 Endomotor X-Smart Plus Dentsply Sirona
I. Ce este endomotorul ?
Endomotorul este un dispozitiv utilizat in stomatologie care faciliteaza clinicianului efectuarea tratamentelor endodontice. Acesta este un instrument electric care functioneaza prin actionarea instrumentelor rotative (ex. freze, ace endodontice) conducand la tratamente de canal de mare precizie.
O data cu dezvoltarea endomotorului, tratamentele endodontice au devenit mult mai rapide si mai precise, oferind o gama larga de viteze de rotatie ce pot fi ajustate in functie de nevoile specifice ale tratamentului.
II. Avantajele endomotorului
- Precizie. Endomotorul poate fi programat pentru a furniza o viteza de rotatie specifica, fapt ce confera medicului stomatolog precizie superioara fata de metoda traditionala.
- Reducerea timpului de lucru si a sedintelor de tratament. Utilizarea endomotorului reduce semnificativ timpul necesar efectuarii unui tratament de canal, crescand astfel confortul pacientului, cat si medicului. De asemenea, prin utilizarea endomotorului poate fi redus si numarul de sedinte de lucru. Timpul alocat tratamentului mecanic pe canal cu endomotorul este semnificativ redus fata de tratamentul mecanic pe canal cu ace manuale.
- Facilitarea lucrului in zonele greu accesibile. Datorita dimensiunii sale reduse si a designului piesei de mana, precum si a instrumentelor rotative atasate, endomotorul permite medicului stomatolog accesul cu mai mare usurinta in zonele posterioare ale arcadelor.
- Confort sporit pentru pacienti. Endomotorul reduce disconfortul si durerea pacientilor in timpul tratamentelor endodontice, datorita controlului si preciziei conferite clinicianului.
- Eficienta. Utilizarea endomotorului reduce cantitatea de tesut dentar care trebuie sacrificat, ceea ce conduce la o integritate coronara superioara.
- Ergonomie. Piesa de mana a endomotorului prezinta o priza facila pentru clinician, usurand semnificativ manopera.
- Compatibilitate. Endomotoarele sunt in general compatibile cu majoritatea tipurile de freze si instrumente rotative utilizate in endodontie.
- Fiabilitate si durabilitate. Endomotoarele de calitate sunt concepute pentru a fi fiabile si durabile in timp.
Fig. 2 Endomotor E-Com+
Surse imagini: dentotal.ro